Astronomul australian Peter Tuthill de la Universitatea din Sidney a avertizat in cadrul unei conferinte stiintifice ca Pamantul se confrunta cu un pericol major, provocat de o stea din cadrul sistemului dublu WR 104. “Cand studiam aceasta stea, aveam impresia ca ma uitam in teava pustii”, a declarat Tuthill, citat de cotidianul rus Utro.

Potrivit cercetatorilor, acest sistem se afla la o distanta de numai 8000 de ani lumina de Terra si reprezinta doua stele mari si stralucitoare, care se rotesc foarte repede in jurul axei comune. Fiecare dintre ele este de zeci de mii de ori mai mare si mai stralucitoare decat Soarele. De obicei, astfel de stele traiesc in ritm accelerat si mor tinere, iar in momentul colapsului degaja in atmosfera o cantitate uriasa de energie. Tocmai aceasta explozie de raze-gama constituie pericolul pentru planeta Pamant. Potrivit lui Tuthill, puterea radiatiilor va depasi energia pe care a emanat-o Soarele in decursul intregii sale existente. Mai mult decat atat, radiatiile vor fi emanate in numai cateva secunde sau minute. O distanta “sigura” fata de explozia unei stele de acest tip este considerata cea de 300 de ani lumina, ceea ce face ca, de obicei, un asemenea fenomen cosmic sa nu reprezinte o amenintare la adresa Terrei. Insa, in cazul WR 104, amplasarea non-standard a stelelor arata ca, in urma colapsului, energia nu se va repartiza in mod uniform in spatiu, ci va fi aruncata intr-o singura directie si va distruge totul in calea sa. Tocmai acest lucru starneste ingrijorarea astronomilor australieni: in opinia lor, Pamantul se afla chiar pe traiectoria razelor gama.

Spre deosebire de pericolul asteroid, cataclismul provocat de explozia unei stele este, practic, fatal, iar oamenilor nu le ramane decat sa spere intr-un miracol. Cu toate acestea, potrivit sefului Departamentului pentru stele nestationare din cadrul Institutului de Astronomie din Rusia, Nikolai Ciugai, oamenii au sanse destul de mari si in acest caz concret. In primul rand, nu se stie cat de curand va exploda acest sistem stelar. Acest lucru se poate intampla in orice moment, insa in urmatorii 100 de mii de ani. In al doilea rand, in timpul exploziei este posibil nici sa nu aiba loc emanatii de raze gama, deoarece acest fenomen este foarte rar. Si, in sfarsit, nu este o certitudine ca Pamantul se va pomeni pe traiectoria destul de restransa a razelor gama. Insa, daca o catastrofa va avea totusi loc, stratul de ozon al Pamantului va fi distrus intr-o proportie de 30 la suta, iar acest lucru il va face vulnerabil in fata razelor cosmice. Iradierea suprafetei terestre cu raze-gama va majora in mod substantial fondul radioactiv. In final, va rezulta un Cernobal de anvergura planetara, isi exprima temerile astronomii australieni.
sursa: ziua.ro

Pentru civilizatia Maya, anul 2012 va marca trecerea la o epoca spiritula, intr-un domeniu al unui nou element pe care l-am putea traduce prin "eter"
Potrivit calendarelor marii civilizatii meso-americane, recunoscute ca fiind cele mai precise de pe Terra, de sfarsitul lumii nu ne mai despart decat patru ani. Formidabili observatori in stele, mayasii au descoperit in urma cu 3.000 de ani oscilatia axei terestre care, cu cicluri de 26.000 de ani, schimba continuu pozitia aparenta a astrelor.In prezent, ne apropiem de finalul unui asemenea mare ciclu, care, in conceptia mayasa, coincide cu sfarsitul lumii, prezis pentru decembrie 2012. Lawrence E. Joseph, un cercetator american, a verificat aceasta teorie cu metoda galileiana, noteaza "La Stampa".In 2012, a observat el, vom asista intr-adevar la o aliniere extraordinara. In plus, tot atunci, activitatea petelor solare va atinge un apogeu, iar schimbarea polilor magnetici ai pamantului urmeaza sa se produca in jurul aceleiasi perioade semnalate de mayasi ca fiind sfarsitul lumii.
Profetia maya privind anul 2012 este dintotdeauna un best-seller in cultura New Age. Pentru civilizatia Maya, anul 2012 va marca trecerea la o epoca mai spiritula, intr-un domeniu al unui nou element pe care l-am putea traduce prin "eter'". Interpretarile privind felul in care va arata acest sfarsit difera, insa multi considera ca fi o trecere traumatizanta si ca nu este exclus sa implice sfarsitul intregii umanitati.Nimic nou, numai ca un om de stiinta american, Lawrence E. Joseph, deosebit de pragmatic fiindca este si un intreprinzator de succes, a verificat aceasta teorie cu metota galileiana si si-a prezentat descoperirile in cartea intitulata "Apocalipsa 2012.O ancheta stiintifica cu privire la sfarsitul civilizatiei", recent tradusa in Italia si aparuta la editura Corbaccio.
Joseph - care a studiat, intre altele, fizica si literatura - s-a dus in jungla guatemaleza pentru a cauta urme ale documentelor maya ce descriau miscarile ciclice. Cu putinul ramas dupa distrugerile sistematice comise de spanioli in secolul al XVI-lea, Joseph a legat data de 21 decembrie 2012 de un eveniment astronomic: pozitia Terrei fata de Soare si inclinatia sa vor face invizibil centrul Caii Lactee, ocupat, dupa cum se stie, de o uriasa gaura neagra.Pentru Maya, evenimentul ar marca sfarsitul unui flux de energie vitala pentru fiintele umane. Desi stiinta nu poate sa ne spuna prea multe despre misteriosul flux de energie invocat de mayasi, cautarea pe cer a destinului nostru nu este ceva irational, noteaza "La Stampa", amintind ca fizica moderna ne-a permis calatorii in spatiile interstelare infinite, la bordul navetei Terra, in interiorul unui sistem solar ce se roteste in jurul unei galaxii ce se indeparteaza cu o viteza ametitoare de celelalte.Faptul ca aceasta calatorie poate fi presarata cu accidente ne-o dovedesc cele cinci mari disparitii in masa. Ultima a fost provocata in urma cu 65 de milioane de ani de coliziunea cu un asteroid.
Desi este putin probabil ca Maya sa fi fost la curent cu sfarsitul dinozaurilor, ei au calculat ciclurile alinierii planetelor cu o precizie absoluta. In 2012 - observa Joseph - vom asista la o aliniere extraordinara. Fapt ciudat, activitatea petelor solare va atinge un apogeu tocmai atunci.Fapt si mai ciudat, in sectorul magnetic terestru au fost semnalate "gauri" asemanatoare celor de ozon: se pare ca polii magnetici sunt pe punctul de a se schimba, un alt eveniment ciclic ce slabeste campul magnetic si, deci, apararea noastra impotriva bombardarii cu particule grele (pe termen lung letale) ce provin din spatiu.
Joseph avanseaza totusi o ipoteza. Nu cumva alinierea planetelor va contribui la o exacerbare a activitatii solare, care, la randul ei "distruge" campul magnetic terestru? Alinierea planetara ar putea provoca atunci o furtuna solara ingrozitoare. Joseph - printre primii sustinatori ai lui James Lovelock, inventatorul "teoriei Gaia", Terra Vie - considera ca si exploziile ciclice ale supervulcanilor cum ar fi acela din lacul Toba din Sumatra - care in urma cu 74 mii de ani a provocat cu stratul de cenusa o indelungata iarna si a redus populatia umana la cateva mii de suflete - pot fi un fel de autoreglare: daca energia in circuit devine excesiva, Mama Terra are grija sa raceasca sistemul.
Aici drumul devine mai accidentat. Bazandu-se pe teoriile vizionarului rus Alexii Dimitriev, Joseph extinde teoria Gaia la sistemul solar si la intreaga galaxie. Dimitriev, fizician ecologist, este sigur ca sistemul solar abia a intrat intr-un nor interstelar cu o foarte puternica energie si activitate electromagnetica.Intregul sistem solar reactioneaza, incercand sa se adapteze la noua situatie. Punctul culminant va fi atins in 2012. Daca ciocnirea va fi deosebit de violenta, activitatea electromagnetica va descarca o imensa cantitate de energie asupra planetei noastre.Comete si asteroizi ar putea suferi oscilatii in orbita lor iar riscul de coliziuni ar creste.
Cercetatorul american nu exclude, insa, nici o alta interpretare a profetiei maya: 2012 ar putea insemna si intrarea intr-o noua era de constiinta mai ridicata, dar bazata pe stiinta. Iar cercetarea lui Joseph se incheie cu o alta intalnire: inceputul experimentului LISA (The Laser Interferometer Space Antenna), una dintre cele mai cutezatoare tentative de descoperire a legilor Universului.Prin experimentul LISA, NASA isi propune sa capteze, in sfarsit, misterioasele unde gravitationale cu ajutorul unei "triangulatii de sateliti". Primii vor fi lansati in 2012.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu